Blogul bauturilor

Articole cu si despre bauturi, care sa te inspire si sa te ajute in alegerea meniului de bauturi pentru un eveniment cat mai reusit.

CALCULEAZA BAUTURILE

Frapierra pentru

Gusturi fine

 

27 Nov

To-do list pentru nunta ta. Bifeaza fiecare punct.

Nunta este un moment de bucurie, dar cand incepi organizarea ei pare ca te coplesesc toate detaliile de care trebuie sa tii cont pentru ca totul sa iasa asa cum ti-ai dorit – perfect.

Asa ca ne-am gandit, pentru a te ajuta, sa creem o lista a nuntii, un to-do list pe care sa il poti bifa si in acest fel, sa nu ratezi nimic pentru evenimentul important din viata voastra.
 

Incepe cu detaliile ce trebuie rezervate din timp

Dupa ce ai depasit euforia cererii in casatorie, aseaza-te cu partenerul tau la masa si stabileste data marelui eveniment. Pentru ca in functie de aceasta data, vei putea stabili primele detalii importante ale nuntii.

Locatia nuntii este printre primele lucruri de care trebuie sa te ocupi. In functie de numarul invitatilor, meniul oferit, preferintele personale si/sau recomandari, alege locatia demna sa gazduiasca acest eveniment important pentru voi.

Formatia, DJ-ul sau band-ul trebuie sa fie la fel alese din timp. In functie de preferintele tale si ale invitatilor ce vor fi prezenti la eveniment, va trebui sa alegi intre o formatie, un band sau un DJ pentru a te asigura ca, indiferent cat de buna va fi mancarea servita, invitatii vor petrecere mai mult timp pe ringul de dans.

Fotograful si videograful pe care ti-i doresti pot fi si printre cei mai cautati. Asa ca, o data ce ai stabilit data evenimentului, contacteaza si fotograful si videograful pe care ti-i doresti aproape in ziua cea mare.


 

Nu lua decizii de moment

Desi exista detalii de care trebuie sa te ocupi cat mai repede, asa cum sunt cele mentionate mai sus, mai sunt altele care necesita mult timp si analiza.

Rochia de mireasa si costumul de ginere sunt doua elemente esentiale ale nuntii. Uneori mirele amana achizitia costumului pana in apropierea nuntii. Pentru rochia de mireasa insa, situatia este total diferita. De mici fetitele se viseaza in rochie de mireasa, iar cand vine acest moment important, te simti coplesita de atatea optiuni. Sfatul nostru: cauta, probeaza, nu te grabi. Se spune ca fiecare mireasa cand probeaza rochia ce ii este menita, simte acest lucru. Asa ca … asteapta acel moment.

La fel, pantofii de mireasa, verighetele si voalul, trebuie sa se ridice la inaltimea asteptarilor de o viata intreaga. Voalul trebuie ales dupa ce ai ales rochia, pentru a le putea asorta, iar pantofii, in functie de sezon. Verighetele vor fi intotdeauna o decizie de cuplu, fiind bijuteriile pe care le veti purta amandoi pentru restul vietii.

Tortul si candy bar-ul sunt alte doua decizii importante. La fel buchetul de mireasa si lumanarile. Nu te grabi in a alege niciuna dintre ele. Cauta diverse variante, cere si parerea celor din domeniu, sfaturile lor pot fi mai utile decat ai crede.

Bautura pentru evenimentul tau este la fel de importanta, pentru ca daca este atent aleasa, garanteaza distractia invitatilor tai. Cantitatea si tipul bauturilor depinde de sezon, meniul servit si numarul invitatilor tai. Poti folosi instrumente utile precum un calculator online pentru a estima corect meniul de bauturi iar dupa poti apela la un consultant din domeniu, care, pe langa faptul ca te va indruma catre meniul de bauturi potrivit pentru nunta ta, iti va oferi si alte facilitati precum livrarea tuturor produselor și buy-back.
 

Un plus de atentie pentru invitatii tai

Trebuie sa te hotarasti si sa alegi din timp decoratiunile de interior ale locatiei in care are loc nunta, dar si aranjamentele pentru masinile celor prezenti la eveniment.

Tot pentru invitatii tai, poti pregati un eveniment special (cum ar fi o trupa de dans) si poti decide sa dai un plus de valoare dansului mirilor cu fum greu si artificii profesionale.

Marturiile reprezinta amintirea cu care vor pleca acasa toti cei ce vor fi prezenti la nunta. Fie ca decizi sa aduci pentru ei o cabina foto sau creezi alte marturii personalizate, nu ignora acest aspect.
 

Ultimele detalii

Nu exista detaliu pe care sa il lasi la urma in ceea ce priveste nunta ta, insa exista doua pe care le vei face chiar in ziua nuntii: coafura si machiajul. Si pentru ca stim cu totii cat de important este pentru o mireasa sa arate cat mai bine in ziua nuntii, aici trebuie sa alegi cu grija si sa fii convinsa ca o data ales un hair stylist si un make-up artist, ei iti pot creea look-ul cu care te vei putea mandri peste ani, chiar si nepotilor tai.